Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii

Începând cu anul 1967, în fiecare an, pe 2 aprilie (data naşterii scriitorului Hans Christian Andersen), în întreaga lume se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii şi Tineret.

Scopul acestei zile este de a însufleţi dragostea pentru carte şi de a îndrepta atenţia copiilor asupra acestei lumi minunate a cărţilor.

Secţia pentru Copii şi Tineret a sărbătorit această zi împreună cu:

Printre activităţile desfăşurate se numără: expoziţii de carte, de desene, concursuri de scris, momente artistice, ateliere de desen, lectură, ateliere de pictură, jocuri de rol.

Lucrările copiilor vor putea fi văzute pe toata perioada lunii aprilie în holul secţiei.

Cu acest prilej s-a finalizat şi cea de a doua etapa din parteneriatul Biblioteca – mesager al culturii, încheiat cu Secţia pentru Copii a Bibliotecii Judeţene Bistriţa, etapa ce a constat în realizarea unui schimb de experienţă în organizare unor acţiuni pe tema cărţii pentru copii. Astfel, s-au realizat DVD-uri ce conţin imagini, fotografii, filmuleţe cu cele mai sugestive momente ale acţiunilor desfăşurate de cele două secţii cu prilejul Zilei Internaţionale a Cărţii pentru Copii şi Tineret.

Tot acestui eveniment i-a fost dedicată şi “Săptămâna poveştilor” organizată de asociaţia Edu For All. În perioada 4 – 8 aprilie, Secţia pentru Copii a fost gazda a 450 de preşcolari de la grădiniţele 25, 26, 30 şi 33.

Copiii au participat la diverse ateliere de creaţie şi au colorat planşele pregătite de doamnele educatoare. Lucrările au fost reunite în cărticele de poveşti şi expoziţii admirate de utilizatorii şi vizitatorii secţiei.

Melania Butnariu
Bibliotecar – Departament Carte

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s