Săptămâna Naţională a Voluntariatului

Sub sloganul “Anul acesta se poarta voluntariatul. Fii la modă, voluntariatul îţi vine bine!” în perioada 9 – 15 mai 2011, în toate comunităţile unde există organizaţii care implică voluntari, centre de voluntariat şi oameni cu iniţiativă, se desfăşoară – Săptămâna Naţională a Voluntariatului (SNV).

În plin An European al Voluntariatului 2011, ediţia din acest an a SNV este cea de-a zecea ocazie cu care voluntarii şi organizaţiile din diverse colţuri ale ţării desfăşoară actiuni de voluntariat pentru:

  • protecţia mediului şi animalelor   
  • sprijinirea celor dezavantajaţi
  • apărarea drepturilor omului 
  • înfrumuseţarea şi dezvoltarea comunităţii
  • promovarea valorilor culturale       
  • sport şi stil de viaţa sănătos     
  • educaţie

La Secţia pentru Copii şi Tineret, elevi de la şcolile generale nr. 12 şi 30 din Braşov, însoţiţi de doamnele Buta A. – profesor şi Szilvasy E. –  învăţător, au participat la activităţi dedicate prietenilor noştri necuvântători, ocrotirii naturii, buniciilor noştri, în cadrul cărora au vizionat filme, au discutat şi au realizat colaje pe temele abordate.

Imagini Şcoala generală nr. 12 şi Şcoala generală nr. 30

Melinda Dinu
Responsabil Secţia pentru Copii şi Tineret

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s