INSPIRAȚIE PENTRU ȘCOALĂ – atelier de limbă și literatură

20170726_163943
       ,,Mă tot gândesc de un timp, că doar vorbind unii cu alții, pe îndelete, arătând ce facem, împărtășindu-ne idei și descoperiri, putem să facem o școală frumoasă, a ,,fericirii”, o numesc eu. Da, am un fix cu asta, n-am uitat că am fost părinte în școala românească – altă poveste, alte articole pe care le voi scrie într-o zi!  
       A fost prima întâlnire, un atelier de limbă și literatură, pe care l-am desfășurat în spațiul prietenos al Secției pentru Copii a Bibliotecii Județene. Am fost cinci profesori (de la primar 2 și de la gimnaziu 3) și două bibliotecare minunate – Melania Luana Butnariu și Melinda Dinu.
          Ce am făcut? Am vorbit, am râs – Se vede după poze, nu? Le-am rugat să prezinte ceva ce au aplicat deja la clasă și au văzut că merge. Astfel, Fejer Alexandra – Interdisciplinaritate în clubul de lectură; Teleagă Corina Diana – Desenul din covor, tehnică de analiză a textului literar și de stimulare a creativității elevilor; Cataramă Mirela- Blended Learning- metodă activ-participativă;  Mânzăleanu Camelia- Caracterizarea unui personaj – Model de activitate pluridsciplinară; Nedelcu Violeta Daniela – Lapbooking-ul – aplicație și evaluare. Melania Butnariu ne-a prezentat Atlasul tărâmurilor fermecate și al locurilor magice din basmele românești de Al. Stănescu, venind vorba la un moment dat de scrierea creativă. 
           Gheața a spart-o Melania Butnariu, care ne-a vorbit – 3 din 5 știam – despre posibilitățile Secției pentru Copii de implicare în educarea copiilor mici și mai mari, despre nevoia de carte și oferta bibliotecii. Biblioteca cu aspect frumos, viu, colorat ne-a bucurat, iar jucărioteca le-a uimit pe colegele care nu o cunoșteau.  Apoi, eu am justificat întâlnirea noastră prin interesul pe care îl am și l-am identificat și la alții de a face trecerea de la primar la gimnaziu mai lină. Corina Diana a folosit expresia ,,să-i trecem podul” și Camelia a spus că e valabil și pentru trecerea de la gimnaziu la liceu. Am vorbit apoi despre Lapbooking (descoperit de mine vara trecută și aplicat la clasă cu succes, la a VI-a și a VII-a). Am exemplificat și am prezentat cum fac evaluarea lecturilor prezentate în această formă. Alexandra a completat, spunând că se poate aplica și pe științe sau la istorie.  
           A urmat Camelia cu o lecție pluridisciplinară, o lecție de caracterizare de personaj. A apelat la o păpușă, copiii au descris-o. Apoi, a împărțit clasa în 3 echipe: Sportivii, Geografii și Englezii (așa i-am denumit) și fiecare a inventat un personaj. Primii au inventat o minge, geografii o țară și ultimii au creat un personaj-om. A lucrat cu încă trei profesori, de la celelalte discipline implicate. După discuții, întrebări etc., concluzia a fost că elevii știu să caracterizeze, să creeze personaje, fac distincția între mijloace de caracterizare și modalități, învață din clasă multe lucruri – unii dintre ei sau mulți dintre ei nu mai fac nimic acasă.
         Alexandra ne-a prezentat aventura Clubului ei de lectură, o aventură de 3 ani. A plecat de la dorința copiilor ei de a fi deștepți, după lectura cărții  ,,Incredible bookeating boy”, de Oliver Jeffers. A avut sprijinul părinților, care au fost dispuși să cumpere o carte pe lună. A făcut club interdisciplinar, a folosit personajul Paddington ca erou de probleme de matematică: ,, Paddington bea 2 litri de suc pe săptămână…” sau la biologie: ,, Paddington s-a îmbolnăvit. Vorbim despre microbi, despre medicamente etc.”
        Mirela ne-a vorbit despre blended learning, învățarea mixtă, folosind resurse fizice și virtuale. Ne-a spus despre împărțirea clasei în 3 grupe, fiecare lucrează sarcina ei specifică timp de 15 min. În primele 5 minute, profesorul le spune care e sarcina. Apoi, simultan, o grupă lucrează cu profesorul, una lucrează o fișă, alta lucrează la calculator. După 15 minute, grupele se schimbă: cei de la calculator se duc la fișă, cei de la fișă se duc la profesor, cei de la profesor se duc la calculator.  Platforma online Edmondo- ne-a deschis-o, ne-a prezentat avantajele utilizării ei – vezi evoluția elevului, care sunt punctele lui slabe, poți interveni astfel specific ș.a.
          Corina Diana ne-a întors cu delicatețe la carte, la poveste. Ne-a citit, ne-a dat o fișă așa cum le dă și elevilor ei, să desenăm, să punem titlu, spunându-ne că important e să le transmitem prețuirea noastră. A spus ceva ce uităm uneori: ,,Le cerem atât de multe într-un timp atât de scurt. Suntem în școală pentru copil.”
       Mi-au rămas în minte cuvintele de pe EDUCAȚIE ALTFEL (sau Educație nonformală pe pâine) și cred că sunt bune ca un gând de final de articol:
,,Oricine poate învăța oriunde. Tot timpul.”
P.S. Probleme sunt în sistem, știu foarte bine, nu-s tâmpită. Am ales să fac vizibilă învățarea mea și a altor colegi. Pentru ca lucrurile să se schimbe trebuie să punem toți umărul. Eu îl pun în felul meu. Alții au ales altă cale. Respect asta. Va veni și ziua când școala va fi un loc al fericirii pentru toți:  copii, profesori și părinți.”
Profesor Nedelcu Violeta
Școala Gimnazială Nr. 2 ,,Diaconu Coresi” Brașov
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s